Migratorii râurilor României: o pledoarie pentru peștii dulcicoli migratori

Nu cred că este român care să nu știe că râurile înseamnă viață. Un râu curat, natural, are atât de multe beneficii pentru oameni, încât e greu să le cuprindem chiar pe toate: de la sursă de apă potabilă, la resurse economice și alimentare,  până la funcții ecologice de reglare a microclimatului regiunii și autoepurare a apelor. Ca să nu mai zicem de aspectele culturale, sociale, care se referă la valori estetice, sursă de inspirație, punct de agregare a comunității locale... și multe altele. 

Tocmai din cauza faptului că râurile înseamnă atât de mult pentru noi, le-am valorificat potențialul în toate modurile posibile. Din nou, sunt bine-cunoscute felurile în care oamenii au intervenit în sistemele naturale de ape curgătoare pentru a obține electricitate, apă de băut sau de irigații, protecție împotriva viiturilor, resurse economice și altele. Toate acestea lasă urme adânci. De multe ori de nereparat, și care pot cauza colapsul.

Peștii au un rol esențial în râuri. Ei ocupă locuri diferite în lanțurile trofice: unii sunt ierbivori sau detritivori (se hrănesc cu alge, plante acvatice sau resturi vegetale), alții mănâncă insecte și alte nevertebrate (sunt insectivori, zooplanctonofagi, malacofagi etc.), sau chiar prădători, consumând alți pești. Faptul că îndeplinesc atât de multe ”funcții”, alături de faptul că există specii cu toleranță diferită la modificările din mediu (fie că e vorba de poluare, schimbări în albie sau apariția de specii invazive) au făcut ca peștii să fie considerați un adevărat barometru al sănătății râurilor noastre.

Peștii sunt direct dependenți de mediul lor de viață. Foarte multe specii au nevoie să se deplaseze, pe distanțe mai scurte sau mai lungi, pentru reproducere, pentru găsirea hranei sau pentru iernat. Aceste deplasări, realizate în mod repetat, sunt de fapt migrațiile. Cele mai cunoscute la noi în țară sunt cele realizate pentru reproducere de sturioni, ce urcă din mediul marin în Dunăre, după care puieții și adulții se reîntorc în Marea Neagră. Sau migrația în sens invers (din mediul dulcicol în cel marin) făcută de anghilă. Totuși multe specii de pești ce habitează râurile interioare trebuie să migreze, fie în ape stătătoare, fie în zonele de amonte. Aceste migrații sunt de cele mai multe ori trecute cu vederea, uitate, sau mai puțin mediatizate.

Imaginați-vă că aveți un văr primar, care are cerințe speciale de dietă. Nu poate mânca decât alimente fără gluten. Dacă din diferite motive nu poate ajunte la un magazin special, va avea de suferit. Dar și voi, cu cerințe alimentare normale, veți fi afectați dacă vi se ridică o piedică în drumul vostru către supermarket, nu? E aceeași situație ca în cazul sturionilor și ... mrenei sa spunem. Sturionii au clar cerințe foarte stricte și trebuie să migreze pe distanțe mari, în mare și în apă dulce. Ei sunt purtătorii de cuvânt și exemplul cel mai natural când vorbim de pești migratori. Este normal să fie așa. Dar și mreana migrează primăvara spre amonte iar toamna în sens invers. Dacă întâlnește un baraj insurmontabil, sau zone de habitat alterate de poluare chimică, sau diverse lucrări tehnice în albie, nu va putea să își ducă migrația la bun sfârșit.

De ce ar trebui să ne pese? Pentru că declinul peștilor înseamnă râuri ”bolnave”, incapabile să se auto-susțină. Râuri bolnave înseamnă, în final, declinul oamenilor. Peștii migratori sunt printre primii care ne arată mesajul acesta. Suntem noi oare capabili să îl înțelegem?

Haideți să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Peștilor Migratori, Sâmbătă 24 octombrie!

Karina BATTES

Lector (domeniul Hidrobilologie) în cadrul Facultății de Biologie și Geologie – Departamentul de Taxonomie și Ecologie, Universitatea "Babes-Bolyai"